Două persoane au fost rănite în această dimineață pe DJ 507 Giurgiu – Oinacu, în afara municipiului Giurgiu, după ce un autoturism înmatriculat în Bulgaria nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism, tot cu numere de Bulgaria.

Potrivit IPJ Giurgiu, un bărbat 59 ani, din Bucuresti, în timp ce conducea un Mercedes, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un Citroen condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 43  de ani.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a șoferului autoturismului Mercedes și a unei pasagere de 14 ani, din celălalt autoturism.

Cei doi șoferi au fost testați alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Articolul precedentTragedie în județul Giurgiu. Un adolescent a murit după ce a încercat să schimbe un bec
Articolul următorRazie a polițiștilor la Târgul producătorilor din parcarea unui supermarket