Adolescent decedat după ce un șofer vitezoman a incercat să depășească fără să se asigure

accident rutier
Un dramatic accident rutier s-a produs aseară, în jurul orei 22.00, pe DJ 611, în localitatea Sadina.

Un tânăr de 19 ani, din Roata de Jos, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, a intenționat să depășească un Mercedes, fără să se asigure că din sens opus vine un alt autoturism.Încercând să evite impactul cu acesta, a virat brusc la dreapta, dar, din cauza vitezei și a lipsei de experiență, a pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu autoturismul Opel Astra care circula din sens opus.Acesta din urmă era condus de un tânăr de 24 de ani, din Roata de Jos.În urma impactului, un tânăr de 17 ani, din Roata de Jos, aflat pe locul dreapta față în Dacia Logan, a suferit un stop cardiorespirator.Un echipaj SAJ a a efectuat manevrele de resuscitare, dar, din păcate, din cauza impactului și a hemoragiei masive cauzată de secționarea arterei femurale, tânărul a decedat.Și șoferii celor două autoturisme au fost răniți ușor, ambii fiind transportați la spital. De altfel, a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru descarcerarea șoferului autoturismului Opel Astra.Pe numele șoferului de 19 ani, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:05 - Alertă ANM de cod portocaliu și galben: rafale de până la 130 km/h și ninsori în plină primăvară. Zonele afectate de vremea extremă - HARTA
- 10:54 - Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: ”Am propus continuarea cu un alt premier. PSD ar putea trece și în opoziție”
- 10:41 - Consultări-maraton la Cotroceni: Nicușor Dan discută cu partidele despre viitorul Guvernului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














