Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la 26 octombrie este 15.434, dintre care 59 de decese. În perioada 22 – 26 octombrie 2018 au fost raportate încă 26 de cazuri nou confirmate in 5 județe și în municipiul Bucuresti.

Cele 26 cazuri nou confirmate au fost înregistrate în Giurgiu – 13, Sălaj – 6, Bucureşti, Prahova, Teleorman câte două cazuri şi Bihor un caz.

Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul in urmă cu 2-4 săptămâni; confirmarea și clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni.

DESPRE RUJEOLĂ

Rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă de etiologie virală, extrem de contagioasă, uneori chiar severă, provocată de virusul rujeolic, caracterizată prin febră mare, tuse, secreţii nazale şi oculare şi erupţie cutanată, explică medici ai Direcției de Sănătate Publică Județeană Giurgiu. Ei spun că rujeola este una dintre bolile eruptive, contagioase ale copilăriei. Boala este mai gravă în cazul sugarilor şi copiilor mici, cu complicaţii pulmonare şi mortalitate destul de ridicată. Curba lunară şi sezonieră a incidenţei rujeolei arată un maxim în lunile de primăvară, respectiv aprilie – mai, minimul fiind înregistrat în august şi septembrie. Sursele de infecţie sunt constituite numai de bolnav, cu forme tipice sau atipice de boală. Transmiterea este aerogenă (prin aer), prin picături de salivă, secreţii nazo-faringiene şi conjunctivale, care rămân în suspensie în aer, fiind contagioase până la două ore după ce persoana contagioasă a părăsit încăperea sau un alt spaţiu închis. Doctorii au explicat că pacientul este contagios patru zile înainte şi după apariţia erupţiei cutanate. Specialiştii au atras atenţia că boala se poate transmite şi indirect, respectiv prin obiecte contaminate cu secreţii de la bolnav. Este adevărat că acest tip de transmitere este mult mai rar.

 Taguri articol
Articolul precedentTârgul de la Călugăreni s-a închis definitiv
Articolul următorZiua Armatei, moment special la Mănăstirea Comana