Termenul pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se prelungește de la 15 martie până la 31 iulie, potrivit unui proiect de Ordonanță, publicat de Ministerul Finanțelor Publice.

„Prin prezenta ordonanță de urgență se propune, pentru anul 2019, prorogarea termenului de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precum și a formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii’, până la data de 31 iulie 2019, inclusiv. Totodată, se propune și prorogarea termenului pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, până la data de 31 iulie 2019, inclusiv”, se arată în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ.

Finanțele explică faptul că au luat această decizie pentru evitarea blocării sistemului electronic, în condițiile în care, din acest an, Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale se depune doar prin mijloace electronice de transmitere la distanță prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” și a serviciului „Depunere declarații”.

„Luând în considerare caracterul de noutate al procedurii de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice doar prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” și prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, și numărul mare de contribuabili care accesează portalul ANAF, în scopul evitării blocării sistemului electronic și implicit imposibilitatea de depunere a declarațiilor în termenul legal. Având în vedere riscul neconformării contribuabililor persoane fizice care au obligația să completeze şi să depună, până la data de 15 martie 2019, inclusiv, formularul 230 (privind redirecționarea unui procent de 2% sau 3,5% din impozitul pe venit, n.r.), respectiv Declarația unică, având în vedere timpul foarte scurt de la data la care formularele au devenit accesibile și data până la care acestea pot fi depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală. În scopul evitării aplicării de sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative și de plată și în vederea protejării interesului contribuabililor, raportat la buna lor credință”, motivează MFP necesitatea emiterii proiectului de act normativ.

Pentru depunerea Declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță și plata integrală a obligațiilor fiscale până la data de 31 iulie 2019, inclusiv, se va acorda o bonificație de 5%. Inițial, această bonificație era acordată dacă Declarația unică era depusă prin mijloace electronice până la data de 15 iulie.

Declarația unică trebuie completată și depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de către cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația unică.

Articolul precedentCe tradiţii există de Mucenici. Dacă plouă, aşa va fi şi de Paşte
Articolul următor40 de copii din centre de tip familial au gustat din tradiționalii mucenici sau bradoși