Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, o autoutilitară aflată în atenția autorităților din Germania.
La data de 12.04.2023, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean turc, în vârstă de 60 de ani, care conducea o autoutilitară cu număr de înmatriculare specific german.
Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat că autoutilitara figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile germane.
Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 75.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „tăinuire” , faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 din Codul Penal.
Sursa: Realitatea de Giurgiu