Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat la controlul de frontieră un autovehicul căutat pentru a fi folosit în cadrul unor proceduri penale, cu care un cetățean turc a încercat să iasă din țară.

În data de 22.12.2020, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentatpentru a efectua formalitățile de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc în vârstă de 47 ani, la volanul unui autovehicul marca Citroen, înmatriculat în Belgia.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autovehicululse afla în atenția autorităților, figurând în bazele de date ca bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de Inspectoratul General al Poliţiei Române cu o zi înainte, în data de 21.12.2020.

În cadrul cercetărilor, s-a constatat că cetățeanul turc a împrumutat mașina de la proprietarul de drept și nu a mai restituit-o, intenționând să se deplaseze cu aceasta în Turcia.

Deoarece autoturismul și persoana fac obiectul unui dosar instrumentat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța, cercetările în cauză sunt continuate de către lucrătorii IPJ.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentVIDEO/ HAOS la granița Marii Britanii cu Franța. Îmbrânceli, nervi întinși la maximum și contre cu forțele de ordine britanice
Articolul următorVIDEO | Parlamentul s-a reunit pentru votul de învestire a GUVERNULUI. Florin Cîțu: ”NU am să înșel încrederea cu care voi fi învestit”