Examenul de Bacalaureat 2018 continuă miercuri, 27 iunie, cu proba obligatorie a profilului, respectiv testările la Matematică sau Istorie. 411 absolvenți din județul Giurgiu susțin proba obligatorie la istorie și alți 856 la matematică.

Reamintim că luni, 25 iunie, a fost proba la Limba şi literatura română iar marți, 26 iunie, proba la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi cunoscute în 4 iulie, iar cele finale pe 9 iulie.

La proba E c), proba obligatorie a profilului, testările sunt la:

Matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul pedagogic – specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională.

Istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate.

 

Articolul precedentSalvaţi Copiii deschide grupe de grădiniţă estivală și pentru copii săraci din Giurgiu
Articolul următorSalbă de medalii pentru sportivii giurgiuveni la Campionatul Mondial de Karate Kyokushin din Ungaria