La data de 1 mai a c., ora 20.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Bolintin-Vale, în timp ce își executau atribuțiile de serviciu, pe D.J. 601, în orașul Bolintin-Vale, au depistat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Ogrezeni, județul Giurgiu, în timp ce conducea un moped.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu era înmatriculat.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSituațiile halucinante se țin lanț în cazul Euroins. Fondul de Garantare a Asiguraților funcționează ca un lichidator!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET