Doi bărbaţi care se aflau sub măsura arestului la domiciliu au fost reţinuţi, ieri, unul dintre aceştia fiind acuzaţi şi de violenţă în familie. Cea care a sesizat poliţia a fost concubina unui dintre cei doi indivizi, care le-a spus oamenilor legii că ar fi fost fost agresată fizic de bărbatul de 20 de ani. 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că apelanta ar fi fost agresată fizic, pe strada Palanca, din orașul Bolintin Vale, de către concubinul său.

De asemenea, din cercetări, a rezultat faptul că bărbatul de 20 de ani ar fi plecat la locuința unui alt bărbat, de 24 de ani, din orașul Bolintin Vale, ambii aflați sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru savârșirea mai multor infracțiuni de furt, și, ulterior, aceștia s-ar fi deplasat pe strada Palanca, fără permisiunea organului judiciar.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și evadare.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, aceștia să fie prezentați unității de parchet competete, cu propuneri procedurale.      

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentMinistrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Mondiale
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET