Campaniile de reduceri pot fi periculoase din punct de vedere al atacurilor cibernetice, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, în condiţiile în care numai anul trecut, de „Black Friday”, numărul de atacuri de tip ransomware a crescut cu 28 de ori faţă de perioada similară din 2017. „Şi pentru companii, perioada campaniilor de reduceri poate fi periculoasă. Indiferent dacă efectuarea de cumpărături online în timpul lucrului este o activitate aprobată sau nu de către manageri, majoritatea angajaţilor vor fi implicaţi în aceste activităţi de Black Friday, Singles Day, campanii de Crăciun şi alte evenimente mari de shopping”, precizează compania de securitate SonicWall.
Conform unui studiu efectuat anul trecut, în timpul „Black Friday”, numărul de atacuri de tip ransomware au crescut de 28 de ori faţă de perioada similară din 2017.
În acest context, specialiştii sfătuiesc utilizatorii de Internet să folosească instrumente pentru filtrarea web şi controlul aplicaţiilor folosite de angajaţi care să ofere posibilitatea de a restricţiona accesul la site-urile de cumpărături online în timpul programului de lucru sau să permită angajaţilor să intre pe acele site-uri în timpul pauzei de prânz ori după program.
„O altă opţiune este de a restricţiona lăţimea de bandă alocată activităţilor de shopping. Mai puţină lăţime de bandă pentru activităţi care nu sunt esenţiale pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu înseamnă mai multă pentru activităţile critice bunei funcţionări a companiei. Utilizarea standardelor de criptare a traficului, cum ar fi SSL pentru securizarea comunicaţiilor pe internet, continuă să crească. Aceste standarde de criptare sunt folosite, pe de altă parte, şi de infractorii cibernetici pentru a ascunde atacurile. De aceea, pentru a vă proteja reţeaua împotriva atacurilor ascunse în traficul web criptat folosiţi un firewall de următoarea generaţie!”, se menţionează în comunicat.