Cadrele didactice de la Școala nr.8 din Giurgiu au luat atitudine după ce o elevă a acestei școli a fost ucisă de un autoturism pe o trecere de pietoni, într-o zonă aflată în imediata apropiere a școlii.

”Cu multă tristeţe am aflat de tragedia provocată de accidentul rutier din ziua 05.11.2019, în urma căruia şi-a pierdut viaţa eleva noastra Şerban Cristiana Maria.

În aceste momente de mare durere pentru familie, rude, prieteni şi colegii de clasa a  celei ce nu mai este printre noi, suntem alături de cei aflaţi în suferinţă şi ne rugăm lui Dumnezeu să-i întărească pe cei îndoliaţi si adresăm acestora cuvântul unor  mame (învăţătoare, profesoare) şi taţi (profesori) de compasiune şi de alinare sufletească.

De asemenea, revenim cu rugămintea noastră şi reînnoim apelul nostru către instituţiile publice, Primaria Municipiului Giurgiu, Poliţia Locală, Poliţia Judeţeană si celelalte instituţii abilitate să ia toate măsurile necesare (eliberarea trotuarelor de acces către şcoală, semnalizarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni) pentru prevenirea unor asemenea tragedii.

Rugăm pe toţi învăţătorii, profesorii și diriginţii să ia foarte în serios educaţia rutieră la clasele domniilor lor, ştiind că elevul de azi poate fi şoferul de mâine.

Nu în ultimul rând, ne adresăm tuturor elevilor să acorde importanţa cuvenită asigurării vieţii lor în şcoală şi în afara şcolii pentru prevenirea unor asemenea tragedii.

Să unim educaţia cu fapta de constientizare a educaţiei, începând cu acea trecere de pietoni”, se arată în scrisoarea deschisă a consiliului profesoral.

Articolul precedentFetiță de 13 ani, moartă după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni
Articolul următor10.000 de cosmetice și parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră, la Giurgiu