Peste 210 apeluri s-au înregistrat la ISU Giurgiu, începând din această dimineață, circa 85% dintre solicitări fiind pentru curți inundate, restul pentru case și pivnițe afectate.

Din fericire, nu sunt victime ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteo la nivel județean.

Se acționează prioritar în zonele cele mai afectate, localitățile de unde au venit cele mai multe apeluri fiind: Gorneni, Bolintin–Deal, Bolintin Vale, Clejani, Adunații Copăceni și Uzunu.

Serviciile voluntare existente la nivelul UAT-urilor acționează, de asemenea, în zonele în care nu sunt probleme deosebite.

În ceea ce privește starea drumurilor, la momentul actual nu sunt drumuri închise sau blocate, ci doar un singur drum inundat pe care se circulă îngreunat, DJ 412 A, în dreptul localității Adunații-Copăceni, putând circula pe respectivul drum doar autocamioane.

Pompierii acționează cu toate resursele, sunt dislocați un număr de 120 pompierii, cu 14 autospeciale de intervenție, trei autocamioane, patru autospeciale de primă intervenție și comandă, și un număr de 18 motopompe, dintre care trei de mare capacitate.

Articolul precedentPeste 2.700 de sticle cu alcool descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu
Articolul următorUn tir încărcat cu nisip s-a răsturnat pe DJ 601. Intervenție cu elicopterul SMURD