Un tânăr de 19 ani, din comuna Stoenești, județul Giurgiu, este cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt după ce a alimentat autoturismul cu carburant dar a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului.

Vineri, 14 februarie, în jurul orei 13.10, polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Băneasa – Postul de Poliție Daia, au fost sesizați de angajatul unei stații de alimentare cu carburanți, din localitate, că o persoană necunoscută a alimentat cu combustibil autoturismul a plecat fără să plătească.

În urma sesizării și a activităților specifice desfășurate de polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Băneasa cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier de la Poliția Municipiului Giurgiu s-a reușit identificarea și oprirea autoturismului suspect la intrarea în municipiul Giurgiu.

Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din comuna Stoenești, jud. Giurgiu, le-a precizat polițiștilor că a alimentat autoturismul cu combustibil în valoare de 50 lei și a plecat fără să achite contravaloarea acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Articolul precedentBărbat care avea o condamnare pentru distrugere, prins de polițiștii giurgiuveni
Articolul următorDescoperire macabră într-un apartament, la Ghimpați. Ce au descoperit pompierii