Polițiștii de frontieră giurgiuveni au observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, în apropierea punctului de trecere a frontierei, un cetățean turc, care se deplasa pe jos, cu intenția de a evita controlul de frontieră.

Acesta a fost depistat în spatele unei clădiri abandonate din apropierea punctului de trecere a frontierei și a fost preluat de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 02.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni planificați să execute supravegherea și controlul frontierei au observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, o persoană care se deplasa pe jos, pe lângă o clădire situată în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu.

De îndată, poliţiştii de frontieră au declanșat o acțiune specifică pentru cercetarea zonei adiacente a P.T.F. Giurgiu.

Astfel, a fost depistat un bărbat, care se afla ascuns în spatele unei clădiri abandonate.

Persoana în cauză a declarat autorităților că este cetățean turc, în vârstă 22 de ani și a călătorit din Turcia cu diferite mijloace de transport până în apropierea tonetelor de control, poziționate pe sensul de intrare în țara noastră.

Ulterior a coborât și s-a deplasat pe jos, cu intenția de a evita controlul de frontieră. Tânărul intenționa să ajungă în Germania.

În acest context, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei migrantului turc, iar conform protocolului româno-bulgar, acesta a fost preluat de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.   

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentFocar de pestă porcină africană, descoperit într-o gospodărie, la Stăneşti
Articolul următorCetățean turc depistat într-un tren de călători, folosind un pașaport fals