Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 19.00, circulația este restricționată pe a doua bandă pe sensul către Pitești al autostrăzii A1 București-Pitești, între kilometrii 22 – 23, în zona localității Bolintin, județul Giurgiu, întrucât se efectuează lucrări de asfaltare.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu atenţie şi cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere.

 

Articolul precedentCum va începe şcoala în toamnă. Anunţ important din partea ministrului Educaţiei
Articolul următorBomba din dosarul lui Gabriel Oprea. Detaliul care are putea schimba totul