În această dimineață, pompierii de la ISU Giurgiu au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea unui copac căzut pe partea carosabilă, în localitatea Suseni.
 
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru degajarea acestuia. 
Din fericire, în cădere, copacul nu a avariat autoturisme sau alte bunuri. 
 
Totodată, pe timpul nopții pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos au îndepărtat un stâlp de telefonie căzut pe un drum din localitatea Sfântu Gheorghe. 
 
Reamintim faptul că județul Giurgiu se află sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, care vor viscoli ninsoarea, până mâine dimineață la ora 10.00.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGhișeul.ro, și aplicație gratuită pentru mobil
Articolul următorA doua centură la Giurgiu : IBB și Ersa (Turcia) au depus oferte la contractul pentru execuția Centurii Giurgiu Vest.