Potrivit autorităților locale, la nivelul județului Giurgiu, 36 de giurgiuveni sunt izolați la domiciliu. Cei care părăsesc domiciliul riscă o amendă de până la 20.000 de lei.

Prefectul județului, Aneta Matei, a precizat că niciun giurgiuvean ce se află izolat la domiciliu nu a manifestat simptome specifice virusului COVID 19.

„Avem 36 de persoane din județ izolate la domiciliu. Șase giurgiuveni au ieșit din monitorizare pentru că au trecut cele 14 zile de când au revenit în județ. Niciun giurgiuvean nu a manifestat simptome specifice infecției cu coronavirus. Aceștia sunt monitorizați de către DSP Giurgiu, și supravegheați de Poliție și Jandarmerie”, a spus prefectul.
Giurgiuvenii care părăsesc domiciliu înainte să expire cele 14 zile în care sunt monitorizați riscă amenzi de până la 20.000 de lei.

DSP poate să aplice amenzi cuprinse între 10.000-20.000 de lei pentru cei care nu rămân izolați la domiciliu.

Este vorba despre HG 857 din 2011, în care sunt stipulate abaterile contravenționale de la normele din domeniul sănătății. Dacă este depistat că a plecat este, în primul rând, notificat și se poate merge până la deschiderea unui dosar penal.

Articolul precedentAtenție, giurgiuveni: Divorţul prin mediere dispare!
Articolul următorBărbat reținut după ce și-a agresat soția