Divorţul este un fenomen social tot mai prezent iar în România, raportul dintre căsătorii şi divorţuri este poate cel mai grăitor argument că o despărţire cu acte în regulă nu mai este privită ca un eveniment neobişnuit din viaţa unui adult: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce în 2019 s-a ajuns la un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii.
Dacă în urmă cu câţiva ani divorţul era privit ca un stigmat, în ultimii zeci de ani acesta a devenit un fenomen care face parte din societatea noastră. Foarte multe cupluri apelează la divorţurile prin acord de mediere, pentru că sunt mult mai facile şi nu trebuie să se înfăţişeze în faţa tribunalului.
În ultimii ani, rata divorţurilor pe cale amiabilă și prin accord de mediere a crescut în defavoarea celor încheiate la tribunal. Iată că lucrul acesta se poate schimba după ultima decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, conform acestei decizii “Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege. Instanța de judecată nu poate consfinți acordul de mediere referitor la înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei, dar poate consfinți acordul de mediere cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.” În altă ordine de idei, pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la: partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
