În perioada 27 – 28 aprilie 2021, Primăria municipiului Giurgiu, prin Giurgiu Servicii Publice desfășoară activități de combatere a larvelor de țânțari pe luciul de apă din intravilanul orașului.

Vor fi utilizate produse biodegradabile, care nu au efecte dăunătoare asupra mediului acvatic.
Astfel, pentru dezinsecție sunt folosite substanțe Vectobac WG ( larvicid omologat și avizat de Ministerul Sănătății). Vectobac WG va fi pulverizat cu aparate portabile (atomizoare și pompe cu presiune scăzută), conform prevederilor legale de protecție a mediului.
Zonele unde va fi efectuată dezinsecția sunt următoarele: Canalul Cama, Canalul Plantelor, Groapa de cenușă, Dunărica, lac Steaua Dunării, lac Vamă, bazin retenție Steaua Dunării, bazin retenție Tineretului Nord, bazin retenție Dunăreana, bazin retenție Negru Vodă, bazin retenție Berzei.
În funcție de condițiile meteorologice, vor fi desfășurate activități de dezinsecție și în zilele de sâmbătă și duminică, prioritare fiind parcurile și zonele adiacente lăcașurilor de cult. Pentru aceste activități, va fi folosit biocidul AMPLAT (substanță avizată de Ministerul Sănătății).

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUnele țări au ridicat restricțiile pentru turiștii vaccinați. Companiile de transport solicită în continuare prezentarea unui test negativ PCR la îmbarcare
Articolul următorEurodeputatul Dan Motreanu: „Am votat pentru înființarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii pentru perioada 2021-2027”