Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că iniţiativa cetăţenească „Fără penali” în funcţii publice – care propune revizuirea Constituţiei în acest sens – a strâns, în cele cinci luni de campanie, peste un milion de semnături, scrie news.ro. Giurgiuvenii nu prea sunt interesați de această inițiativă astfel că doar puțin peste 3.000 au semnat pentru ea. Pe județe, sunt vele mai puține semnături adunate pentru o astfel de inițiativă cetățenească.

„Astăzi, peste 1 milion de români consideră că România trebuie guvernată altfel, de oameni integri şi nu de corupţi. Împreună suntem o forţă şi împreună putem salva România. USR a sprijinit cu toate forţele această iniţiativă cetăţenească şi va continua să o facă. În cele cinci luni de campanie, mii de membri USR au ieşit în stradă să strângă semnături şi să discute cu oamenii despre viitorul României. Unii dintre ei au fost victime ale abuzurilor din partea poliţiei, jandarmeriei şi primarilor, dar nu s-au lăsat intimidaţi, dimpotrivă au continuat cu şi mai mult curaj”, transmite USR, printr-un comunicat de presă postat pe Facebook.

 

Articolul precedentDezvăluiri exclusive de la nunta anului. Ce politicieni giurgiuveni participă
Articolul următorBărbații din România, pe primul loc în lume. Vedeți la ce