Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu informează proprietarii/deținătorii de porcine, că au fost stinse un număr de patru focare de pestă porcină africană din localitatea Singureni.

Inspectorii sanitar-veterinari spun că în perioada următoare vor fi închise 11 focare de pestă porcină africană din localitatea Gostinu.

În prezent, în județul Giurgiu evoluează 230 focare de PPA, dintre care 222 de focare la porcii domestici, trei focare în exploatații comerciale de tip A, cinci focare în exploatații comerciale din Cetatea, Letca Nouă și Herăști. Alte 77 de cazuri de PPA sunt la porcii mistreți din fonduri de vânătoare.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu atenționează că este interzisă creşterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea fondurilor de vânătoare în scopul evitării contactului cu populaţia de mistreţi; accesul porcilor domestici din exploataţiile nonprofesionale în suprafaţa efectivă a fondurilor de vânătoare; mișcarea animalelor neidentificate și fără documente sanitare veterinare;

Totodată se mențin următoarele măsuri: târgurile de animale rămân închise iar mișcarea animalelor se face cu autorizare din partea D.S.V.S.A. Giurgiu

Repopularea cu porci după stingerea focarelor declarate se face astfel: introducerea de porci santinelă în exploatațiile afectate; obținerea, după minim 45 de zile de staționare în exploatațiile afectate a porcilor santinelă, a rezultatelor serologice negative în direcția pestei porcine africane; în cazul în care nu se introduc porci santinelă, repopularea se poate realiza la 6 luni de la ultima dezinfecție, ţinând seama de situaţia epidemiologică.

Repopularea se realizează cu porci identificați și înregistrați în baza națională de date și cu documente sanitare veterinare (documente de mișcare, certificate sanitare veterinare, avize DSVSA)

Toți porcii trebuie identificați și înregistrați în baza națională de date în exploatația de origine (Crotalierea animalelor se realizează de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți care dețin contracte de concesiune/prestări servicii cu D.S.V.S.A. Giurgiu, la notificarea proprietarilor.

Termenele de identificare sunt: 20 de zile de la naştere – bovinele, 6 luni de la naştere – ovinele și caprinele și 60 de zile de la naştere – porcinele (conform Ordinului ANSVSA nr 40/2010 – proprietarul animalelor este responsabil de identificarea și înregistrarea animalelor). În acest caz manopera privind identificarea și înregistrarea animalelor este suportată de la bugetul de stat. În cazul depășirii acestor termene identificarea și înregistrarea animalelor se face contra cost.)

În cazul în care se constată că un proprietar deține animale neidentificate acesta este sancționat contravențional și conform art 8, lit f din HG 1214/2009 și nu beneficiază de despăgubiri, în cazul apariției bolii.

Ridicarea cadavrelor, respectiv ecarisarea teritoriului, nu este responsabilitatea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu.

Articolul precedentIncendiu la un atelier auto din județul Giurgiu. Pompierii au intervenit
Articolul următorTRUCK & BUS: Transportul public de persoane și mărfuri, în vizorul Poliției!