Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Giurgiu,  au descoperit în urma unor controale specifice efectuate asupra a două autocare,  cantitatea de 997 articole vestimentare şi de parfumerie, toate inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În cursul zilei de 24 august, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră giurgiuveni, au oprit pentru control,  pe sensul de intrare în ţară, două autocare, aparţinând unor firme de transport internaţional de persoane.

Cu această ocazie, aceştia au descoperit, în cala autocarelor, printre bagaje, pungi din plastic, de culoare neagră, care conţineau 124 de articole vestimentare, 62 de perechi de încălţăminte şi 811 articole de parfumerie, toate fiind inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele descoperite aparţineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, cetăţeni turci, în vârstă de 35, respectiv 56 de ani.

 Bunurile, estimate la o valoare de 127.350 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 În prezent, se efectuează cercetări faţă de persoanele în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de “punere în circulaţie a uui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”,  şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCÂT va fi salariul minim în România în 2023: Scenariile majorării, pe masa Guvernului – Calcule exclusive
Articolul următorComoara geotermală din subsolul județului Ilfov, exploatată în interes personal – caracatița ajunge la cel mai înalt nivel! Culisele statului paralel, ora 18