Giurgiu are șanse să primească înapoi banii investiți din surse proprii pentru modernizarea șos. Alexandriei, printr-o axă a Programului Operațional Regional 2014-2020 menită să crească gradul de absorbție al României privind fondurile europene.

“S-a deschis o nouă axă, pentru proiecte nefinalizate în perioada 2014-2018, tocmai ca să crească gradul de absorbție al României privind fondurile europene. Suntem singurul proiect care depunem pe axa de nefinalizate și vom primi banii din fonduri europene, deci tot ce am cheltuit din surse proprii, din credit, pentru șos. Alexandriei vom primi înapoi și putem să folosim aceste sume la alte investiții”, a explicat primarul Nicolae Barbu în ședința ordinară de pe 28 septembrie, când a fost aprobată depunerea acestui proiect pe Axa prioritară 4 a POR 2014-2020 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

Proiectul multianual de modernizare a infrastructurii șoselei Alexandriei, început de municipalitate în urmă cu peste doi ani și având o valoare de circa două milioane de euro, constă în refacerea trotuarelor, crearea de parcări, crearea unei piste pentru bicicliști și amenajarea spațiilor verzi.

Articolul precedent1 octombrie, ziua internaţională a persoanelor vârstnice
Articolul următorFostul senator Cezar Măgureanu, condamnat să muncească în folosul comunității