Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit, ieri, pentru control, în P.T.F. Giurgiu, un mijloc de transport, pe sensul de intrare în țară.

În urma verificărilor, în cala acestuia, dar și în spații ascunse sub rezervorul de combustibil, au fost descoperite 602 produse constând în articole vestimentare și parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Fiind continuate verificările asupra mijlocului de transport, au fost descoperite 6.460 de țigarete, netimbrate în valoare de 7.429 de lei, care erau disimulate în interiorul unor cutii de alimente, dar și în interiorul mai multor produse textile.

Polițiștii au stabilit faptul că țigaretele aparțineau unor pasageri ai mijlocului de transport, 3 fiind cetățeni români domiciliați în municipiul București, respectiv 1 cetățean turc.

Bunurile în cauză, în valoare de 127.829 de lei au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit 2 dosare penale, dintre care unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identica sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea acestora sa fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

 

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSituație ALARMANTĂ în Ucraina! Armata rusă se apropie de Insula Șerpilor, grănicerii, somați să se predea
Articolul următorRușii iau cu asalt Kievul. Sirenele au pornit iar – se așteaptă un nou bombardament. Cetățenii, trimiși în adăposturi