Un bărbat din comuna Găujani, județul Giurgiu, este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducând un autovehicul pe drumurile publice deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Duminică, 27 februarie a.c., ora 17.27, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Giurgiu au depistat un bărbat de 51 de ani din comuna Găujani, județul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul personal pe Drumul Național 5C, pe raza localității Găujani,  aflând-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean Giurgiu unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentVIDEO – Cum au furat romii un tanc rusesc, în Ucraina. Imagini care au devenit virale – VIDEO
Articolul următorPatru cetățeni afgani, depistați ascunși într-un autocamion, la PTF Giurgiu