Două societăți comerciale din județul Giurgiu au desfășurat, fără a deține permis sau licență, activități de exploatare a agregatelor minerale din vechea albie a râului Argeș.

Vineri, 02 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, Agenției Naționale Pentru Resurse Minerale și Administrației Naționale Apele Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu au organizat și executat o acțiune pe raza comunei Isvoarele, județul Giurgiu, pentru a verifica modul de respectare a legislației în domeniul exploatării agregatelor minerale.

Au fost identificate două societăți comerciale, care desfășurau activități de exploatare a agregatelor minerale din vechea albie a râului Argeș fără a deține permis sau licență.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență.

     

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 3 iulie 2021
Articolul următorPericol la Băneasa. Un trailer care transporta o macara, la un pas să se răstoarne. Cine a intervenit