Un trailer care transporta o macara a fost în pericol să se răstoarne, aseară, în localitatea Băneasa.

 
Roțile de pe partea dreapă a autovehiculului au scăpat în șanțul de pe marginea drumului, iar conducătorul auto nu a mai putut continua deplasarea.
Pentru că o manevră nepotrivită ar fi pus în pericol siguranța cetățenilor care treceau prin zonă, un magazin, dar și integritatea bunului transportat, a fost solicitată intervenția ISU. 
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o macara, un echipaj de descarcerare și un camion – container multirisc.
Pentru ca intervenția să se poată desfășura, traficul rutier a fost blocat, iar echipaje din cadrul IPJ Giurgiu au dirijat circulația pe o rută ocolitoare. 
Pompierii au folosit macaraua pentru a ridica încărcătura și camionul pentru a trage trailerul, care a fost repus pe șosea.
Intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Firme anchetate pentru pentru exploatare ilegală de agregate minerale
Articolul următorGiurgiu. Trei bărbați din Bangladesh, descoperiți într-un tir cu parafină