Poliţiştii de frontieră giurgiuveni şi comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 20 de tone de deşeuri din aluminiu.

În data de 16.02.2023, în jurul orei 00.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 41 de ani.

Şoferul transporta deşeuri din aluminiu, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 22.040 kilograme deșeuri din aluminiu,

Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinește condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCod galben și cod portocaliu de ninsori și viscol, în weekend, în mare parte din țară
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET