Primarul Nicolae Barbu a adus în discuție într-o conferință de presă modernizarea transportului public în comun. Mai exact, cel târziu în vara anului viitor vor sosi 13 autobuze alimentate cu gaz comprimat și dotate cu un sistem integrat de gestiune și diagnosticare electronică.

”A fost urcat pe SICAP și este în procedură de licitație, achiziția a 13 autobuze alimentate cu gaz comprimat și cu un sistem de e-tiketing destinat transportului public urban de călători. Cred că pe la jumătatea lunii octombrie trebuie să se depună și ofertele”, a declarat primarul Nicolae Barbu.

Autobuzele vor avea între 9 metri și 11,5 metri și vor avea o capacitate de minim 70 de locuri.  Achiziționarea autobuzelor pe gaz comprimat face parte dintr-un proiect amplu de modernizare, iar banii alocați doar pentru transportul în comun se ridică la suma de 15,5 milioane de euro.

”Autobuzele vor avea o capacitate de minim 70 de persoane (23 de locuri pe scaune) și în general pe piață există de maxim 80 sau 85 de locuri, depinde de spațiul destinat persoanelor cu dizabilități și de numărul de scaune,” a mai adăugat primarul Nicolae Barbu

Articolul precedentPieton accidentat mortal pe DN5, la Călugăreni
Articolul următorIasmina Stîrceanu, din nou campioană naţională la box feminin cadeţi