Urmărit pentru omor capturat în Spania. Poliția spaniolă a arestat un român care era căutat pentru o crimă comisă în septembrie 2016 la Giurgiu.

Potrivit acuzațiilor, el ar fi ucis, în România, un alt bărbat, chiar în casa acestuia. L-a lovit cu toporul în cap după ce ambii consumaseră alcool și droguri. Apoi a ținut cadavrul ascuns în casă timp de o săptămână. În tot acest timp a folosit cardul de credit al victimei și a scos toate obiectele de valoare din interiorul casei, apoi a aruncat rămășițele la gunoi. Justiția română decretase mandat european de arestare (OEDE). Suspectul a fost localizat pe strada Teix, în cartierul Soledat, din Palma, în Spania.

Surse din Poliția Națională spaniolă spun că bărbatul a fost interceptat la trei și jumătate dimineața vinerea trecută, într-un control efectuat pe strada Teix. Este o zonă unde, în ultimii ani, au fost efectuate numeroase operațiuni antidrog împotriva Clanului El Pablo.

Urmărit pentru omor capturat în Spania, a încercat să scape și de portofel

Când a fost surprins de polițiștii spanioli, românul a încercat să scape de portofel, probabil pentru a nu fi identificat. Agenții au verificat în baza de date, așa au descoperit că pe numele lui exista un Ordin european de arestare și predare (OEDE) emis de justiția română. Suspectul a fost imediat arestat și transferat la secția de poliție din Palma.

Cercetările ulterioare au confirmat că este el cel acuzat de crima în orașul Giurgiu din septembrie 2016. Atunci, bărbatul se afla la locuința victimei, unde au consumat împreună alcool și droguri. Au început să se certe, și la un moment dat deținutul a lovit victima cu toporul în cap.

Suspectul a ținut cadavrul ascuns în casă timp de o săptămână. În tot acest timp, a extras bani de pe cardul defunctului, circa 500 de euro în total. A luat și obiecte de valoare pe care le-a găsit în casă: televizorul, o bicicletă sau un covor. În cele din urmă, a înfășurat cadavrul în plastic și pături și l-a aruncat la gunoi.

Apoi era de negăsit pentru că a fugit din România. Din acest motiv o instanță din țară a emis mandatul european de arestare. Urmăritul pentru omor capturat în Spania s-a ascuns în toți acești ani. A rămas departe de România. Până vinerea trecută. Tribunalul din Palma a dispus arestul, iar Tribunalul Național va decide asupra extrădării lui.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent3000 mp de vegetaţie uscată şi păpuriş, au ars într-o localitate din judeţul Giurgiu
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET