Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra mai multor mijloace de transport, peste 1.100 de bunuri, constând în articole vestimentare, de parfumerie și încălțăminte, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Ieri, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe raza județului Giurgiu, două autocare ce aparțin unor firme de transport internațional de persoane.

Cu această ocazie, oamenii legii au descoperit, în compartimentele pentru marfă, printre bagaje, cantitatea totală de 268 articole vestimentare, 390 parfumuri, 154 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unui cetățean turc, în vârstă de 47 de ani și unui cetățean român, în vârstă de 45 de ani.

În aceeași zi, în jurul orei 08.00, și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autocar ce aparține unei firme de transport internațional de persoane.

Cu această ocazie, s-a descoperit, în compartimentul pentru marfă, printre bagaje, cantitatea totală de 40 articole vestimentare, 279  parfumuri, 20 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unui cetățean turc, în vârstă de 34 de ani.

În ambele cazuri, persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru bunurile sus-menţionate, iar bunurile, în valoare estimată totală de 273.450 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentVal de aer polar deasupra României. Temperaturi negative, săptămâna viitoare, în cea mai mare parte a țării
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET