Un incendiu a izbucnit la un depozit cu materiale reciclate din plastic, în localitatea Uzunu.
Acesta se manifestă violent, cu degajări mari de fum. Din acest motiv, în urmă cu puțin timp, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru cetățenii din comunele Călugăreni, Stoenești și Schitu, spun reprezentanţii USU Giurgiu.La fața locului intervin pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din primele informații, nu sunt persoane rănite. A fost sesizată şi Garda de Mediu. In incendiu au ars coperișul halei și interiorul, pe o suprafață de aproximativ 600 mp. 

Update

Cele două persoane care se aflau în incinta punctului de lucru au suferit arsuri, una dintre acestea la nivelul feței, iar cealaltă la membrele superioare. Inițial, acestea au refuzat asistență medicală la fața locului, însă la finalul intervenției au acceptat să primească îngrijiri. Ulterior, bărbații, în vârstă de 57 și 59 de ani, au fost transportați la UPU Giurgiu cu ambulanțele SAJ și SMURD.

Au ars trei mori de tocat plastic și metal, o presă balotare, 10 saci cu aproximativ opt tone de material neferos tocat, 10 motoare electrice și acoperișul halei pe circa 600 mp.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de efectul termic al unor substanțe incendiare  în momentul folosirii unui utilaj de tocare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCasa Verde Fotovoltaice: O nouă sesiune de înscriere. De când se fac înscrierile
Articolul următorPeste 1200 de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate la PTF Giurgiu