A devenit deja o tradiţie, ca în perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii de frontieră care își desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu să fie alături de cei aflaţi în dificultate, nu numai cu gândul, dar mai ales cu faptele.

Astfel, în Săptămâna Mare, aceştia au oferit alimente Asociației Tinerilor Seropozitivi „Licurici”, care are un număr de 50 de beneficiari.
 
De asemenea, am oferit sprijin și părintelui Tudor Georgian de la Parohia Buna-Vestire, pentru a aduce o bucurie unor familii cu posibilități financiare reduse.
 
Este un gest prin care poliţiştii de frontieră giurgiuveni au încercat să aducă în această perioadă puţină bucurie în familiile celor mai puțin norocoși din zona de frontieră.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCâinele-jandarm Pam, alintat Figo, şi-a încheiat activitatea! Peste 500 de misiuni în slujba Jandarmeriei Giurgiu
Articolul următorUn nou tip de fraudă la easybox. Trei indivizi au fost prinși în flagrant