Mărturia lui Darius, unul dintre tinerii care se aflau în grupul spulberat de șoferul drogat la 2 Mai, lămurește și clarifică faptul că tinerii nu se aflau pe partea carosabilă, ci circulau în afara șoselei, în ciuda faptului că nu exista trotuar în acea zonă.

Băiatul a scăpat cu zile după ce un tânăr în vârstă de 19 ani, care conducea sub influența substanțelor interzise, a pierdut controlul volanului și a lovit în plin un grup de tineri care se întorceau din Vama Veche în 2 Mai, acolo unde aveau cazarea.  

Din nefericire, Roberta și Sebi, prietenii lui Darius, au fost uciși.  

”În dimineața zilei de ieri eram un grup de opt persoane, eu și încă șapte. Ne-am strâns pentru a serba ziua unui prieten care astăzi a făcut 21 de ani. Noi veneam dinspre Vama Veche spre 2 Mai, unde aveam cazarea. Pe drum, circa 35 de minute pe jos, am avut o porțiune pietonală, pe partea pe care a avut loc și accidentul. Mai aveam o porțiune de drum național care nu era prevăzută cu trotuar.

Partea carosabilă avea o bandă pe stânga, una pe dreapta. Iar pe banda din dreapta, de unde venea și șoferul care i-a ucis pe Roberta și pe Sebastian, era un marcaj continuu pe care, în mod normal, un conducător auto nu poate să îl atingă sau să treacă peste el. 

Apoi, această persoană a intrat în noi. Noi eram mai răsfirați ca grup. Erau trei băieți în față, care nu au pățit nimic, noi eram cinci în spate, tot așa mai răsfirați, dar pe o porțiune foarte mică. Pe noi ne-a lovit cu o viteză foarte mare”, a povestit Darius la o televiziune de știri.

Băiatul a subliniat că atât el, cât și ceilalți tineri alături de care mergea spre 2 Mai, se aflau în afara carosabilului în momentul impactului.  

”S-a vehiculat prin presă, printr-o animație grafică, faptul că noi am stat pe partea carosabilă, însă noi am stat după marcajul continuu care se afla pe partea dreptă, care practic nu putea fi încălcat de conducătorii auto. Noi am stat cât mai pe dreapta posibil ca să evităm o tragedie, dar din păcate nu am putut.”, a mai spus Darius. 

Articolul precedentAna Maria Păcuraru: Victor Ponta vizează un loc în Parlament. Mișcări calculate în mijlocul controversei
Articolul următorȘedință crucială a coaliției despre banii românilor, de salarii și pensii – Deciziile Guvernului înainte de vizitele de la Bruxelles