Ministrul Transporturilor a semnat modificarea regulilor de omologare individuală și eliberare a cărții de identitate pentru vehicule rutiere, interzicând omologarea în România a mașinilor cu volan pe partea dreaptă, interdicție care va intra în vigoare imediat ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial. Registrul Auto Român (RAR) a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă.

Proiectul de ordin a fost în dezbatere publică până la finalul lunii iulie și a fost semnat acum, urmând să intre în vigoare imediat ce va fi publicat în Monitorul Oficial. Astfel, este introdus un articol în care se precizează că „Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului.

Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială.

Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 și M3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului.

Practic, niciun autovehicul cu volanul pe partea dreaptă înmatriculat în afara UE nu va mai putea fi înmatriculat în România. Vizate sunt mașinile din Marea Britanie, care va ieși din UE în aproximativ doi ani.

 

 

 

Articolul precedentSenatorul Niculae Bădălău a sărit în apărarea Ecaterinei Andronescu
Articolul următorSemnal de alarmă tras de SRI! Atacuri informatice de amploare