Peste 80 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu  și F.C.S.B.

Cele două echipe vor juca pe stadionul municipal “Marin Anastasovici” din Giurgiu în această seară, începând cu ora 21.00.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

Accesul spectatorilor în incinta stadionului va fi permis începând cu ora 19.00 prin locurile special amenajate din Aleea Fabrica de Zahăr, str. Chauncey Hardy şi Aleea Plantelor, astfel:

– pentru spectatorii care au bilete la tribuna I – str. Chauncey Hardy;

– pentru spectatorii care au bilete la tribuna a II-a – Aleea Fabrica de Zahăr;

– pentru suporterii echipei F.C.S.B., la tribuna a II-a – Aleea Plantelor.

La această partidă, peluza va fi închisă.

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor, să nu se implice în incidente care ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică.

Suporterii care se vor deplasa cu autoturismele trebuie să aibă în vedere faptul că în zona stadionului există posibilitatea să nu găsească locuri de parcare suficiente.  În acest sens, sunt rugaţi să parcheze autoturismele în spaţiile amenajate în alte zone ale municipiului.

În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, Direcției Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu și stewarzi.

Articolul precedentCetăţean turc, depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, având o carte de identitate ce aparținea altei persoane
Articolul următorConcurență record pentru posturile de debutanți de la Direcția de Taxe și Impozite Giurgiu