Ministrul MAI, Lucian Bode, a anunțat, într-un interviu la un post de televiziune, că nu vor fi posibile petrecerile în cluburi de 1 Mai în stațiunile de la mare, chiar dacă este posibilă cazarea. Participarea la slujbe va fi permisă, însă, în intervalul 20.00 – 05.00.
„În noaptea de înviere, 1 spre 2 mai, este permisă deplasarea credincioșilor la slujbele religioase în intervalul orar 20.00 până la 05.00 dimineața. Așadar, nu mai există restricții până la ora 20.00 sau până la ora 22.00”, a anunțat Lucian Bode, ministrul MAI, care a menționat că va exista o atenție deosebită cu privire la modul cum se va distribui sfintele Paște.
„S-a discutat anul trecut foarte, foarte mult de acel protocol între Biserică și Ministerul Afacerilor Interne. Nu este nevoie de un astfel de protocol”, a precizat Bode, care a precizat că „Este nevoie de o bună organizare”, menționând că românii care doresc să vină în țară trebuie să se informeze din surse sigure, pentru a afla lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune carantină, singura excepție fiind atunci când ai făcut vaccinul, cu a doua doză, iar de la data imunizării au trecut cel puțin 10 zile.
De 1 mai, este permisă cazarea în stațiunile de pe litoral, cu respectarea condițiilor de protecție sanitară și, foarte important, potrivit ministrului MAI, cu respectarea acelei reglementări de maximum 70% din capacitatea de cazare.