Pompierii sunt deciși să pună punct practicilor ilegale privind arderea resturilor de vegetație uscată și a miriștilor.

Astăzi, un alt cetățean a fost sancționat pentru arderea resturilor de vegetație uscată și miriște fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, după ce, săptămâna trecută, o astfel de sancțiune a fost aplicată pentru aceeași contravenție.
Este vorba de un cetățean din comuna Joița, sat Bîcu, care a fost amendat cu suma de 1.000 de lei pentru nerespectarea legislației în vigoare.

”Toți cei care nu respectă prevederile legale riscă să fie sancționați contravențional cu amendă.Reamintim faptul ca pe lângă aspectele de ordin financiar este foarte important să nu uitați de cel mai important aspect, și anume, că au fost situații în care ne-am confruntat cu persoane decedate din cauza incendierii terenurilor agricole în scopul iginenizării acestora.
Nu ezitați ca atunci când observați cetățeni care incendiaza terenurile să ne anunțați cât mai repede posibil pentru a nu se ajunge la situații care să vă pună dumneavoastră viața și/sau proprietatea în pericol”, informează pompierii printr-un comunicat de presă.
Articolul precedentPercheziții la Giurgiu într-un dosar de înșelăciune, fals și uz de fals!
Articolul următorColiziune între un autoturism și un camion pe DN 41, la Frasinu