Deși pe numele unei femei de 48 de ani, din municipiul Giurgiu, era emis ordin de protecție provizoriu, acesta a pătruns în locuința părinților săi, fiind în stare avansată de ebrietate, având un comportament necorespunzător, adresând cuvinte si expresii jignitoare părinților săi.

Miercuri, 22 mai a.c., ora 08.15, Poliția Municipiului Giurgiu, a fost sesizată telefonic de către un bărbat, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că are un conflict cu fiica sa.

În temeiul sesizării polițiștii din cadrul BOPMU s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că în data de 22.05.2019, o femeie de 48 de ani, în timp ce se afla în imobilul din municipiul Giurgiu, fiind în stare avansată de ebrietate, a avut un comportament necorespunzător, adresând cuvinte si expresii jignitoare părinților săi.

Totodată, femeia în cauză, nu a respectat măsura dispusă și aplicată prin ordinul de protecție emis, prin aceea că nu a păstrat o distanță minimă de 100 metri față de mama sa, fiind găsită la locuința acesteia, respectiv în imobilul din municipiul Giurgiu.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Articolul precedentDirecţia de Evidenţă a Persoanelor, program special de lucru pe perioada alegerilor
Articolul următorUnde pot vota giurgiuvenii dacă nu vă află în localitatea de domiciliu