O femeie, în vârstă de 25 de ani, şi un băieţel de patru ani au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc, luni, în zona localităţii Mârşa din judeţul Giurgiu, pe DJ 601.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază, pe DJ 601, în zona localităţii Mârşa, în urma producerii unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SAJ. Echipajele de salvatori au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme, în urma impactului două persoane care se aflau ca pasageri într-una dintre maşini, respectiv o femeie în vârstă de 24 de ani şi un băieţel de patru ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, femeia fiind transportată la spital”, precizează o informarea transmisă de reprezentanţii ISU Giurgiu.

Pompierii au asigurat măsurile PSI şi au acţionat pentru sablarea părţii carosabile.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentȘcolile vor avea „certificat de calitate” cu grad de încredere „minimal” sau “peste așteptări”
Articolul următorÎncep Zilele Municipiului Giurgiu