În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, oamenii legii au descoperit în două autocare și într-un autocamion, în compartimentele destinate bagajelor, respectiv în compartimentul marfă, cantitatea totală de 1.769 articole textile, parfumuri şi încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci și un cetățean bulgar, cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani.

Aceștia au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele sunt contrafăcute şi intenţionau să le comercializeze.

Articolul precedentCasele de pensii, luate cu asalt. Ministrul Muncii face percheziții
Articolul următorAutoritățile din Giurgiu, în alertă! Ce măsuri au luat în școli pentru prevenirea gripei sezoniere