Părinţi, nu mai cădeţi în plasa medicilor de familie! Avizul pentru intrarea în colectivitate nu se plătește! Forfotă mare în aceste zile, la cabinetele doctorilor de familie. Părinţii aleargă după avizul medical de intrare în colectivitate, dar şi pentru cel care dovedeşte că elevul este apt pentru ora de sport.

Avizul este solicitat la fiecare început de an şcolar de unităţile de învăţământ, în caz contrar, şcolarul sau elevul nu este primit în unitatea de învăţământ. Ei, aici părinţii întâmpină probleme! Unii medici solicită taxe pentru eliberarea acestor avize, alţii nu! Iar cei care o fac sunt conştienţi că nu au acest drept, pentru că este specificat în contractul cadru semnat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate că sunt gratuite.

Dacă până în urmă cu câteva luni, nu era specificat clar că avizul medical de intrare în colectivitate, dar şi pentru cel care dovedeşte că elevul este apt pentru ora de sport, se plăteşte ori nu, rămânând la latitudinea fiecărui medic de familie dacă cere taxă pentru eliberarea acestora, ei bine, din martie a.c., legea spune clar: aceste avize nu se plătesc! Iar cei care cer bani pentru eliberarea lor, încalcă legea.

În ordinul 397 din 27 martie a.c. al Casei de Asigurări Naţionale de Sănătate, privind aprobarea Normelor de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 este specificat următorul aspect: activităţile de suport sunt consecinţă a actului medical acordat pentru serviciile prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază.

În aceste activităţi intră eliberarea următoarelor documente medicale: concediul medical, bilete de trimitere, prescripţii medicale, adeverinţe medicale pentru copii în caz de îmbolnăviri, acte medicale necesare copiilor pentru care a fost stabilită o măsură de protecţie socială, în condiţiile legii, ADEVERINŢE MEDICALE PENTRU ÎNSCRIEREA ÎN COLECTIVITATE-eliberate la efectuarea examenelor anuale de bilanţ ale preşcolarilor şi elevilor şi nu numai la înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ şi AVIZE EPIDEMIOLOGICE pentru (re)intrare în colectivitate, conform Ordinului ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii nr. 5298/1668/2011.

Articolul precedentNiculae Bădălău: „Mă raliez scrisorii, Dragnea a atras oprobriul unei părţi a societăţii”
Articolul următorPercheziții la Giurgiu! 20 de suspecți de proxenetism, ridicați și duși la audieri