În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au pus în aplicare 28 de mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane juridice, din județele Olt (11), Giurgiu (1), Ilfov (2) și municipiul București (14), bănuite de evaziune fiscală în formă continuată.
 
Din cercetări, a reieșit că, în perioada 1 februarie 2014 – 31 decembrie 2019, administratorii a 8 societăți comerciale, din orașul Potcoava, județul Olt, au înregistrat în evidențele contabile ale societăților comerciale cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, pentru a crea o aparență de legalitate a livrărilor serviciilor acestor societăți către 60 de unități administrativ-teritoriale.
 
Potrivit anchetatorilor suspecții ar fi cauzat un prejudiciu în dauna bugetului de stat, de aproximativ 6.200.000 de lei. Şapte mandate de aducere vor fi puse în executare. Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAccident în Ghimpaţi. Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile
Articolul următorKovesi începe să simtă frica. Gușă acuză un derapaj grav: AMENINȚĂRI la adresa familiei sale – încercări eșuate de intimidare. Ce jocuri face binomul Coldea-Kovesi?