Având în vedere contextul epidemiologic alarmant în care Bulgaria a notificat până în data de 30.07.2018, prin sistemul WAHIS (OIE) 6 focare de Pesta Micilor Rumegătoare (PPR), comunele vizate din Bulgaria fiind Bolyarovo și Elhovo din regiunea Yambol, precum și comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo și Tsarevo din regiunea Burgas, ANSVSA a întreprins acțiuni de prevenire a introducerii virusului acestei boli în România.

Ambele regiuni se află în apropierea graniței Bulgariei cu Turcia. Pe această cale, A.N.S.V.S.A. solicită operatorilor economici din România implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de A.N.S.V.S.A. prin intermediul D.S.V.S.A. județene, pentru a își proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp D.S.V.S.A. județene.

În data de 24 august a fost organizată o videoconferință cu Direcțiile județene, în care a fost prezentată o informare asupra evoluției focarelor Pestei Micilor Rumegătoare în Bulgaria, inclusiv a zonelor de restricție sub acest aspect, s-a realizat o instruire a structurilor teritoriale și a fost aprofundată legislația privind acest virus.

ANSVSA menționează că a fost dispusă instituirea de măsuri suplimentare de prevenție, precum:

  • informarea reprezentanților principalelor asociații de crescători de ovine și caprine de pe raza județului cu date privind simptomele și evoluția bolii și despre obligativitatea de a anunța medicul veterinar despre animale care prezintă modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazurile de mortalități;
  • mediatizarea necesității și a obligației proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau orice caz de mortalitate;
  • informări privind obligația proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazuri de mortalități, prin intermediul unor materiale printate (afișe, postere, fluturași) care să fie postate la circumscripțiile de liberă practică, primării, biserici etc.;
  • monitorizarea sporită a transporturilor de animale din speciile ovine și caprine din cadrul comerțului intracomunitar cu Bulgaria;
  • intensificarea controalelor în trafic pentru a identifica eventualele transporturi neautorizate de animale;
  • comunicarea către operatorii economici care achiziționează ovine și caprine despre obligativitatea de a prenotifica DSVSA județeană oricare achiziție de animale din speciile mai sus menționate din Bulgaria.
  • la fiecare transport de ovine și caprine, medicul veterinar va asista la debarcarea animalelor din mijlocul de transport și va efectua un examen clinic al tuturor animalelor. Animalele nou introduse vor fi ținute izolate pentru o perioadă de 21 zile până la introducerea în efectivul indigen.
Articolul precedentSute de amenzi și zeci de permise reținute de polițiști în week-end
Articolul următorFemeie ucisă pe trecerea de pietoni, la Călugăreni