Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale specifice efectuate asupra a două ansambluri rutiere, cantitatea de 36.970 kilograme deșeuri din plastic, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente complete de transfer, conform prevederile legale în vigoare.

În data de 18.08.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 54, respectiv 59 de ani. Aceștia transportau conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective,  poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că deșeurile, în cantitate totală de 36.970 kilograme, au fost încărcate din Grecia, ambele având ca destinație aceeași  societate comercială din țara noastră, iar documentele de transfer prezentate de către șoferi erau incomplete.

În acest context, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru cele două mijloace de transport, în cauză deșeurile au fost returnate societății expeditoare.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBărbat depistat în trafic sub influenţa alcoolului şi cu dreptul de a conduce suspendat
Articolul următorBilanț coronavirus – 19 august – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore