Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu a deschis dosar penal pentru distrugere în urma incendiului de sâmbătă, de la cele magazii amplasate în Vama Giurgiu.

 
Potrivit ISU Giurgiu, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul s-a produs ca urmare a folosirii intenţionate a sursei de aprindere. În incendiu au fost distruse tutun vrac, cartușe de țigări, articole textile, încălțăminte, alcool sanitar în recipiente din plastic, parfumuri, sticle cu băuturi alcoolice și diverse recipiente cu substanțe inflamabile.
 
În urma acțiunii flăcărilor, unele dintre bunuri nu au putut fi identificate. A fost salvat doar un butoi cu alcool etilic. Suprafața celor două depozite este de aproximativ 120 mp.
Incendiul a fost lichidat după 9 ore de intervenţie, timp în care au acţionat peste 30 de pompieri, cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o descarcerare. 

 

În urma acţiunii flăcărilor, unele dintre bunuri nu au putut fi identificate. A fost salvat un butoi cu alcool etilic cu o capacitate de un metru cub.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere, cercetările fiind continuate de Poliţie.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAngajat CNAIR, rănit pe șosea, în timp ce curăța resturile de la un accident anterior
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 15 ianuarie 2022