Mai mulţi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au vizitat în data de 16 octombrie 2018 casele  de tip familial Casa Daniela, Casa Constantin şi Casa Teodora, structuri din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.

Aceştia au răspuns astfel invitaţiei copiilor din cele trei case, care, în aceeaşi zi, au fost în Punctul de trecere a Frontierei Giurgiu- Ruse, unde au fost informaţi despre specificul activităţii Poliţiei de Frontieră.

Întâlnirea reprezintă  încă o activitate din cadrul  parteneriatului de colaborare demarat în luna august 2018, parteneriat în cadrul căruia mai multe grupuri de copii aflaţi în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu au participat la activităţi  desfăşurate pe Podul Prieteniei şi în Punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse. În cadrul  activităţilor, copiii au fost informaţi despre controlul şi supravegherea frontierei de stat şi despre procedurile specifice controlului la frontieră, au văzut  demonstraţii ale câinilor de serviciu şi modul în care  aceştia sprijină activitatea politiştilor de frontieră.

Ultimul grup implicat în acest proiect interinstituţional a fost  reprezentat de copiii aflaţi în plasament în casele de tip familial Daniela,  Constantin şi Teodora. Aceştia au dorit să fie şi ei gazde primitoare pentru cadrele Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, motiv pentru care le-au adresat invitaţia de a vizita casele de tip familial în care locuiesc. Aflaţi în vizită în cele trei structuri rezidenţiale pentru copii, reprezentanţii I.T.P.F. Giurgiu au aflat despre serviciile sociale de care beneficiază copiii aflaţi în plasament în casele de tip familial respective, modul în care participă la viaţa socială a comunităţii şi felul în care  membri  ai comunităţii sunt  implicaţi în viaţa  copiilor.

La sfârşitul activităţii, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu  le-au oferit copiilor aflaţi în plasament în cele trei case de tip familial  un prânz la un restaurant din oraş.

Articolul precedentUn tir a acroșat două mașini. ”Giurgiuveanul” este implicat
Articolul următorProfesori giurgiuveni, poftiți la definitivat! Se apropie data limită a înscrierilor