Astăzi, 29 noiembrie a.c., la sediul PSD Giurgiu a avut loc o conferinţă de presă susţinută de preşedintele la nivel judeţean al acestui partid politic, Marian Mina, şi primarul comunei Comana, Aurel Enache.

Cu această ocazie, edilul şef al comunei Comana şi-a anunţat trecerea la PSD.

Aurel Enache: „Într-adevăr, după doar două luni, am vrut să îmi dau demisia şi, pe cale de consecinţă, să se reia alegerile la Comana, iar eu să candidez din partea PSD. Chiar Marian Mina m-a sfătuit să am răbdare, pentru că riscam să nu avem alegeri multă vreme… Ştiţi, l-am retras şi pe Ionuţ (fiul primaului Aurel Enache, N.R.) din Consiliul Judeţean, după jignirile aduse lui de către Beianu. M-au şi curentat la alocările bugetare, mi-au redus fondurile şi când i-am întrebat de ce, au zis: ca să vezi cine-i şeful. Adică Beianu şi Alexandru Andrei. Dar, despre morţi numai de bine…”

Aurel  Enache a mai menţionat faptul că a cerut, de anul trecut, conducerii PNL Giurgiu să îi retragă sprijinul politic, dar a fost refuzat.

La rândul său, deputatul Marian Mina a precizat: „Atunci când au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunităţile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost minţiţi cu neruşinare. Nicio promisiune nu s-a materializat şi, astfel, edilii aleg să vină alături de mine, să se întoarcă în echipa celor care au făcut cu adevărat multe lucruri bune pentru dezvoltarea întregului judeţ. Astăzi, în conferinţă de presă, l-am avut alături pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Îi mulţumesc pentru încredere, pentru susţinere şi curaj! Vreau să precizez faptul că alături de PSD Giurgiu sunt şi primarii din Colibaşi, Prundu şi Clejani. Pentru că toţi sunt sătui de umilinţe, de păcăleli şi de bătaia de joc a liberalilor!”

„Le cer public celor din PNL Giurgiu să îi lase pe primari să aleagă echipa din care vor să facă parte şi, de asemenea, să înceteze cu hărţuirea, cu presiunile şi cu pedepsirea celor care nu mai vor să lucreze cu ei”, a mai declarat liderul social democrat giurgiuvean, Marian Mina.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentMigranți irakieni, descoperiți în compartimentul marfă al unui tir încărcat cu piese pentru frigidere
Articolul următorZeci de medalii cucerite de karatiștii de la Academia Cătălin Mocanu la HACHIMAN FIGHTING CHAMPIONSHIP