Programul de lucru la direcțiile de Evidența Persoanelor din întreaga ţară va fi prelungit în zilele de 9, 10, 23 și 24 noiembrie.

Vor fi eliberate actele de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate. În zilele de 9 şi 23 noiembrie – programul de lucru va fi între orele 8.00 și 16.00, iar în 10 şi 24 noiembrie în intervalul orar 07.00 – 21.00.

Cartea de identitate se întocmește şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi domiciliului.

Articolul precedentComoară inedită, scoasă dintr-o epavă scufundată de peste 100 de ani în Marea Baltică
Articolul următorColiziune în lanț între trei autoturisme, pe DN 6, în localitatea Gorneni