Autorităţile se organizează pentru a preveni eventualele infecţii cu noul coronavirus, adus din China. Deja, Ministerul Sănătăţii a luat măsuri în aeroporturi şi la unităţile medicale sanitare. Conducerea Protecţiei Consumatorilor solicită însă controale şi la importurile de produse din China. 

În aeroporturile din întreaga ţară au fost instalate scannere termice pe fluxurile de pasageri, pentru detectarea pasagerilor a căror temperatură este de 38 de grade Celsius sau chiar mai mult. Au fost asigurate materiale de protecţie pentru personal, dar şi pentru cabinetele medicale din aeroporturi. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a transmis o alertă de călătorie pentru zonele afectate. În plus, odată cu apariţia primelor cazuri suspecte, va fi activată o linie de gardă permanentă.

Control sever la importuri
În acest context, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a anunțat faptul că va dispune controale la toate loturile de produse ce provin din China, pentru a elimina riscul răspândirii coronavirusului.

Potrivit informațiilor oferite, ANPC va analiza produsele la care există riscuri să existe microbi și germeni de coronavirus.

Românii sunt sfătuiți să urmeze sfaturile Ministerului Sănătății atunci când este vorba despre produse provenite din zona asiatică, dar și atunci când călătoresc în țările cu risc de îmbolnăvire.

Acesta cere evitarea riscului ca produse contaminate să ajungă pe piaţa din ţara noastră, mai ales în cazul copiilor, având în vedere că foarte multe din jucăriile din magazine provin din China.
Articolul precedentÎn județul Giurgiu mai sunt active peste 100 de focare de pestă porcină africană
Articolul următor13 cazuri de gripă în școlile din Giurgiu. Cursuri suspendate într-o grădiniță